Poate una dintre cele mai mari provocări pentru elevii de gimnaziu, părinții și profesorii acestora este crearea și menținerea unei motivații pozitive pentru activitatea de învățare.
Presiunea în ceea ce priveşte rezultatele la învăţătură este foarte mare pe parcursul întregii şcolarităţi, notele bune fiind, deseori, şi o modalitate de valorizare socială. Ea poate duce, însă, la dezvoltarea unor copii cu nevoi înalte de performanţă, dar anxioşi şi neîncrezători în forţele proprii, sau poate produce elevii ,,perdanţi”, care se luptă cu eşecul şcolar sau fobia şcolară, neavând nicio motivaţie intrinsecă pentru învăţare şi autodezvoltare şi care sunt campioni la lipsa de încredere în propriile capacităţi şi stimă de sine scăzută.
Dezvoltarea motivaţiei pentru cunoaştere încă din perioada micii copilării, a încrederii în sine şi a stimei de sine, oferirea unor modele de identificare ,,prietene cu cartea şi nevoia de dezvoltare personală” facilitează drumul armonios şi constructiv al elevului de gimnaziu. Rezultatele obţinute în gimnaziu nu trebuie luate în considerare fără a ţine cont şi de cele precedente, din clasele primare, între ele existând, de foarte multe ori, o continuitate. Probleme familiale mari precum divorţul, separarea părinţilor sau situaţiile de boală, de deces, pierdere a locului de muncă sau a poziţiei sociale pot scinda această continuitate.
Competenţa şi harul pedagogic al cadrelor didactice pot influenţa şi ele motivaţia şi atitudinea şcolarului faţă de şcoală în anii de gimnaziu. Elevii învaţă acum pentru că îi interesează, pentru că le place şi pentru că au profesori pasionaţi de munca lor. Adolescenţii oferă respect şi atenţie şi cer acelaşi lucru. În momentul în care apar dificultăţi ale adolescentului în relaţia cu şcoala, psihologul educaţional poate recomanda părinţilor să-şi asculte cu multă atenţie copilul şi, la nevoie, să-l încurajeze să-şi împărtăşească nemulţumirile profesorului său. Poate fi un feedback bun pentru acesta din urmă, care poate apela la alte strategii şi metode de accesibilizare a cunoştinţelor sau de formare a competenţelor. Dacă elevul nu reuşeşte pe cont propriu să ,,se facă auzit de către profesor”, se recomandă medierea relaţiei celor doi de către părinte. Beneficiile cognitive, emoționale și sociorelaționale ale copilului în cadrul activității de învățare sunt fundamentale pentru menținerea interesului viu pentru a ști, a cunoaște, a dezvolta, a perfecționa. Învățarea unor strategii de management al timpului și al activității de învățare poate fi, de asemenea, o modalitate bună de a menține motivația pozitivă pentru școală. Împletirea activității de învățare cu o bună organizare și alegere a activităților de petrecere a timpului liber facilitează, de asemenea, menținerea interesului pentru studiu la elevii din ciclul gimnazial.
Conf. univ. dr. Elena Anghel Stănilă
www.lifeup.ro
