Aducerea pe lume a unui copil este un eveniment important și transformator pentru toate persoanele semnificative din viața bebelușului
Unii oameni, în momentul în care îşi doresc un copil, îşi imaginează că posibilităţile lor de a transmite ceva acestuia se limitează numai la aspectul fizic: „Va semăna cu mine sau cu tine?”, „Va avea ochii verzi sau căprui?”, „Va fi înalt sau scund?” Sunt întrebări frecvente pe care tinerii şi le pun. Cum au auzit, totuşi, vorbindu-se despre legile eredităţii, ei se tem că acest copil ar putea semăna fizic şi moral cu părinţii săi, cu bunicii, cu un unchi sau o mătuşă. Foarte rar se gândesc însă, la rolul pe care şi l-ar putea asuma ei în a favoriza sau împiedica astfel de asemănări.
Bărbaţii şi femeile trebuie să fie conştienţi de faptul că ei, copiii, pe care îi vor avea într-o bună zi, vor reflecta într-un fel sau altul propriul lor mod de a gândi şi de a trăi. Pentru că tot ceea ce se petrece în mintea sau inima unui om se împlineşte, mai devreme sau mai târziu. Fiecare dintre gândurile, dintre dorinţele sale, în momentul apariţiei lor este viu, iar copilul care vine pe lume există deja în mintea sau inima tatălui sau a mamei, chiar înainte de a întâlni persoana cu care el sau ea va întemeia o familie. Adesea, copilul se naşte pentru ca părinţii să ştie ce au în mintea lor. Aşadar, a aduce pe lume un copil este o provocare importantă atât pentru bărbat, cât şi pentru femeie.
O naştere, nu înseamnă doar venirea pe lume a unei noi fiinţe. Ea este momentul în care un bărbat şi o femeie devin părinţi.
Este, aşadar, un moment important de transformare personală a acestora şi de iniţiere pe un alt drum în viaţă. Şansa unei noi evoluţii personale poate veni odată cu aducerea pe lume a propriului copil. A deveni părinte înseamnă a dezvolta şi a integra în personalitatea sa o funcţie paternală, o capacitate de a fi prezent pentru copil, de a fi un fin observator al acestuia, dar şi al propriei persoane, de a fi capabil să te schimbi astfel încât să fie bine amândurora.
Există întotdeauna un decalaj între dorinţa de a avea un copil şi realitatea vieţii cu un copil, între dorinţa individuală de a crea o familie şi familia reală care se constituie. Modelele parentale ca şi cele de masculinitate-feminitate moştenite din familia de origine îşi vor pune puternic amprenta asupra noului cuplu familial. Adesea, astăzi, acestea se vor împleti şi, poate, duela cu noi aşteptări de rol atât în planul maternităţii, paternităţii cât şi al masculinităţii şi feminităţii. Noile modele sunt citite, auzite, cerute de experienţa cotidiană şi asociate cu un model partenerial de interacţiune, model deseori neexperimentat în familia de origine. Ne aşteptăm ca noul născut să vină astfel într-un climat familial tensionat sau cel puţin dinamic, cercetător care încearcă găsirea unui echilibru între toate aceste modele de rol. În funcţie de gradul de „agitaţie interioară familială”, fătul şi apoi bebeluşul vor veni într-un climat propice sau alterat pentru propria dezvoltare.
Aşadar, înainte de a deveni părinţi, se impune ca cei doi să-şi fi exprimat şi delimitat ideile şi aşteptările în legătură cu cele patru roluri (bărbat, femeie, mamă, tată) şi să fie conştienţi de transformările inerente care se vor produce odată cu sosirea pe lume a bebeluşului atât la nivelul cuplului lor, cât şi la nivelul relaţiei mamă-tată-bebeluş.
Conf. univ. dr. Elena Anghel Stănilă
www.lifeup.ro
www.editura-foryou.ro – Elena Anghel, „Psihologia Educației pe tot parcursul vieții – Pentru specialiști și adulți interesați de propria lor dezvoltare –”
