Începutul școlarității necesită o atentă gestionare a nevoilor și așteptărilor copiilor și părinților

Consultaţiile oferite părinţilor, separat sau împreună cu copiii, de către psihologul educaţional, îi pot ajuta să comunice mai bine în legătură cu toate problemele ridicate de participarea copilului în primii patru ani la activităţile şcolare. Atitudinea pozitivă faţă de şcoală are şanse mari să se formeze şi să fie păstrată, în urma unui astfel de dialog eficient între părinte şi copil. Să nu uităm că o dată cu debutul şcolarităţii copilului, părinţii pot retrăi atmosfera şi conflictele propriei şcolarităţi primare. Frecvent sunt utilizate exprimări de genul: „De mâine mergem la şcoală” (de parcă ar merge şi mama şi tatăl împreună cu copilul) sau „Nu ne place să facem temele.”

„Am început să luăm insuficient”, ca şi când calificativul este în acelaşi timp al lor şi al copilului. Toate acestea demonstrează presiunea pe care părinţii o pun pe umerii copiilor lor, identificându-se cu statutul de şcolar mic şi anihilând practic orice drept la liberă existenţă şi alegere a copilului. Ambivalenţa acestuia faţă de activităţile şcolare nu întârzie să apară într-un astfel de context şi este începutul divorţului timpuriu faţă de tot ceea ce înseamnă şcoală. Părinţii pot fi ajutaţi să iasă din această simbioză cu copilul, care este contraproductivă la vârsta micii şcolarităţi.

Copilul trebuie lăsat să decidă în legătură cu aşteptările sale pe linie şcolară, să contribuie la realizarea managementului atât al timpului de învăţare, cât şi al activităţilor la liberă alegere: joc, sport, vizite la muzee, participare la cercuri de creaţie sau de învăţare a unei limbi străine, vizionarea unui reportaj interesant şi instructiv-educativ la televizor etc

Nu puţine sunt şi cazurile în care cei doi părinţi au puncte de vedere diferite, în ceea ce priveşte cerinţele şi standardele educaţionale pe care le impun copiilor. Ele pot bulversa şcolarul mic, interesat iniţial poate de noua sa activitate, determinându-l să abandoneze lupta legată de aplicarea inconsecventă a unor cerinţe a căror eficienţă nu reuşeşte să o înţeleagă şi, ulterior, să o prioritizeze. Ele rămân repere extrem de confuze în ceea ce priveşte realizarea activităţilor şcolare, iar dezvoltarea mecanismelor de apărare în faţa unor astfel de situaţii nu întârzie să apară: evitarea, negarea sunt doar două exemple. Exprimarea şi clarificarea punctelor de vedere, în cadrul unor întâlniri ale părinţilor cu psihologul educaţional, poate fi salvatoare pentru evoluţia ulterioară a relaţiei dintre copil şi şcoală. Dialogul rogersian, jocul de rol sunt instrumente eficiente pe care specialistul le poate utiliza pentru atingerea scopurilor propuse. Formularea unor aşteptări clare, consecvente şi coerente ale celor doi părinţi, poate ghida adecvat manifestarea copilului în cadrul activităţilor cu specific şcolar. Succesele obţinute, feedback-urile pozitive primite din partea persoanelor semnificative, pot contribui la „împrietenirea” copilului cu şcoala.

Conf. univ. dr. Elena Anghel Stănilă
                        www.lifeup.ro

 www.editura-foryou.ro – Elena Anghel, „Psihologia Educației pe tot parcursul vieții  – Pentru specialiști și adulți interesați de propria lor dezvoltare –”