Consilierea psihoeducațională a părinților

Despre implicarea parentală am mai scris, dar pandemia a adus pentru toți multe schimbări, printre cele mai importante fiind cele din domeniul sănătății și al educației.

Copii, adolescenți, adulți am trecut și încă trecem printr-un context de viață nou. O serie de amenințări au apărut în viața noastră, cu multe anxietăți și stresuri. Acestea au activat mecanismele noastre de reziliență, de adaptare într-o manieră pozitivă la situații nefavorabile.

Toți actorii implicați în actul educațional – copii, adolescenți, adulți (părinți, cadre didactice, personal non didactic) – sunt amprentați de aceste stări de fapt. Se impune proiectarea și implementarea unui act educațional multidirecțional. Acesta trebuie să aibă în atenție omul complet, cu starea sa de bine în plan personal, familial, profesional (pentru elevi/ – școlar) și comunitar. Implicarea parentală va avea în continuare un rol decisiv la toate nivelurile.

Nevoie de schimbare

Preșcolarii, școlarii mici, elevii de gimnaziu și cei de liceu au nevoie să știe că tot ceea ce învață le este de folos. Ei au nevoie de ore atractive care să le capteze în mod special atenția și să le motiveze dorința de a afla, a descoperi, a studia, a aprofunda și utiliza informațiile și abilitățile formate de grădiniță, școală. Și toate acestea ar trebui să se întâmple într-un cadru frumos, confortabil și atractiv amenajat în acord cu particularitățile psihologice de vârstă. Timpul acordat trebuie să fie rezonabil să permită copiilor să-și încărce bateriile în mediul familial hrănitor, în comunitatea ofertantă de relații puternic încărcate emoțional pozitiv (ex: joaca, distracția cu prietenii). Nu sunt de ignorat nici activitățile individuale de satisfacere a propriilor pasiuni.

Sunt vremuri noi, transformatoare,  în care părinții sunt chemați să susțină demersul educativ extrem de provocator în contextul pandemiei covid-19.

Cei care vor trece pragul cabinetelor de psihologie educațională sau a celor de consiliere psihologică pentru o mai bună și adaptată implicare în demersul psihoeducațional a copiilor lor sunt părinții care au un anumit profil. Aceștia sunt iubitori, implicați și responsabili, dornici de cunoaștere și adepți ai învățării și dezvoltării pe tot parcursul vieții. Sunt părinți performanți, care doresc să facă din copiii lor oameni de valoare. Ei cred în unicitatea copilului lor și în capacitatea acestuia de a-și activa resursele personale care să îl ajute să obțină performanțe școlare și într-un an extrem de greu. (…)

Despre intervențiile psihoeducaționale pentru implicarea parentală eficientă

Intervențiile psihoeducaționale destinate părinților se pot organiza în consultații individuale și /sau în grupuri de întâlnire între părinți. Primele forme de intervenție au ca avantaj personalizarea actului educațional ca urmare a psihodiagnozei temeinic realizată. Grupurile de părinți au avantajul costurilor reduse, care pot cântări mult în contextul crizei economice care începe să-și facă simțită prezența. Intervențiile psihoeducaționale privesc informarea și formarea părinților privind modalitățile eficiente de implicare în activitatea școlară. (Re) – Formarea va avea în atenție schimbarea unor pattern-uri de comportament moștenite care nu au un efect bun asupra comportamentului performant al copilului sau adolescentului în raport cu activitățile școlare.

Articolul complet îl puteți citi în numărul din Decembrie 2020 al Romanian Journal of School Psychology, publicat pe site-ul Asociației Naționale a Psihologilor Școlari.

Photo: unsplash.com