Adolescența este o perioadă plină de experiențe și senzații uimitoare.
Anii de liceu aduc schimbări numeroase în viaţa adolescenţilor. Deja au făcut o alegere, poate fi prima alegere importantă din viaţa lor: alegerea profilului liceal. Părinţii şi profesorii îi consideră pe adolescenţi mult mai responsabili şi apţi pentru a-şi gestiona activităţile şcolare, extraşcolare şi cele de petrecere a timpului liber, mult mai pregătiţi pentru dezvoltarea unor relaţii cu adulţii şi cu cei de aceeași vârstă.
O capcană care poate să apară la începutul anilor de liceu este cea a oferirii unui grad de încredere mult prea mare adolescentului de către părinţi, situaţie care îl determină pe acesta să trăiască un sentiment puternic de neputinţă sau de incapacitate de a-şi gestiona singur viaţa. Acest fapt poate avea efecte asupra evoluţiei şcolare şi în alegerea anturajului, adolescentul abandonând sau evitând confruntarea cu astfel de responsabilităţi.
Prin urmare, părinţii care au fost aproape de copiii lor în clasele I-VIII, coordonându-le viaţa, „îşi iau mâna de pe ei” în clasa a IX-a, atunci când consideră că au tot ce le trebuie pentru „a-şi lua viaţa în mâini”. Da, într-adevăr, aceşti copii „au tot ce le trebuie”, numai încredere în ei nu, iar lipsa reperelor îi sperie atât de mult, încât îi determină să abandoneze totul: şcoala, prietenii de până atunci în favoarea altora, sub nivelul lor, discuţiile constructive cu părinţii şi profesorii, toate asociate cu sentimente puternice de culpabilitate. Evitarea unei astfel de situaţii, care poate necesita un proces de consiliere familială, se poate face printr-o bună informare a părinţilor în legătură au adevăratele transformări şi nevoi ale adolescenţilor în această perioadă, cu ajutorul psihologului educaţional. Deşi din punct de vedere intelectual evoluțiile au loc fără prea mare efort emoţional din partea părinţilor, emoțional lucrurile progresează mai lent, motiv pentru care adolescenţii au în continuare nevoie de sprijinul părinţilor. Este perioada în care îşi doresc independenţă şi afirmare, dar încă au nevoie de ghidare şi suport din partea adulţilor semnificativi. Fiecare experienţă aduce adolescentului informaţii suplimentare şi clarificatoare despre resursele, dar şi despre neputinţele sale, despre propria persoană. Întrebarea „Cine sunt eu?” este un adevărat laitmotiv al acestei vârste. Conturarea identităţii de sine se realizează în această perioadă şi nu este un proces foarte uşor de gestionat de către adolescent.
De aceea, la această vârstă părinţii ar trebui să creeze în jurul adolescentului un climat de siguranţă afectivă, să-l însoţească în procesul său de descoperire a propriei personalităţi, să-l facă să se simtă iubit şi admirat pentru ceea ce este el, să-l asiste cu căldură şi îngăduinţă în procesul său de decodificare a experienţelor şi de reţinere a unor învăţăminte din acestea, să-l ajute să dezvolte ce are mai bun în el.
Perioada liceului este extrem de importantă pentru adolescent, deoarece înseamnă nu doar o pregătire pentru viaţa profesională, ci posibilitatea de dezvoltare pentru întreaga viaţă şi pentru ansamblul personalităţii sale. De aceea, interesul pentru activităţile organizate în cadrul şcolar precum sportul, cluburile, cercurile este foarte mare. Timpul petrecut între casă şi şcoală, respectiv cel consacrat drumurilor spre şi de la liceu abundă în activităţi, întâlniri şi schimburi. Acestea au o importanţă deosebită şi constituie o perioadă de tranziţie indispensabilă între cele două moduri de viaţă: familiar şi al grupului şcolar. Relaţiile cu profesorii depăşesc uneori simpla acţiune didactică în această perioadă, devenind adevăraţi educatori, sfătuitori şi confidenţi. Părinţii pot încuraja relaţiile adolescenţilor cu acei profesori care reuşesc să fie susţinători ai procesului de evoluţie intelectuală, emoţională, comportamentală a adolescenţilor. Ei trebuie să verifice, de asemenea, modul în care adolescentul face faţă cerinţelor liceului şi să accepte dialogul cu profesorii şi psihologul educaţional, atunci când apar probleme. Această verificare se poate face foarte uşor prin participarea la şedinţele cu părinţii sau prin cultivarea unei bune relaţii cu profesorul diriginte şi stabilirea unor întâlniri pentru a discuta despre evoluţia dar şi posibile dificultăţi pe care adolescentul le poate întâmpina atât în planul învăţării, cât şi al relaţiilor cu colegii şi profesorii. O astfel de grijă nu răneşte orgoliile adolescentului în măsura în care sunt făcute cu discreţie şi în scop constructiv. Un plus de siguranţă sau o confirmare pentru acesta a faptului că este pe drumul cel bun al dezvoltării sale personale sunt şi feedback-urile pozitive primite de la părinţi, în urma discuţiilor cu profesorul diriginte.
Activităţile extraşcolare pot fi încurajate de către părinţi, deoarece ele aduc adolescentului un plus de informaţie, deschidere către viaţa socială, o îmbogăţire a imaginii de sine şi o creştere a încrederii în forţele proprii, concomitent cu amplificarea stimei de sine şi dobândirii deprinderilor eficiente de comunicare şi relaţionare interpersonală. Alegerea acestora şi coordonarea lor cu activităţile şcolare trebuie făcută cu discernământ de către adolescent, pentru a nu duce la un consum prea mare de timp, de energie şi un eventual eşec şcolar.
Conf. univ. dr. Elena Anghel Stănilă
www.lifeup.ro
www.editura-foryou.ro – Elena Anghel Stănilă, „Psihologia Educației pe tot parcursul vieții – Pentru specialiști și adulți interesați de propria lor dezvoltare ”
