Un domeniu foarte interesant și foarte productiv pentru formarea unei societăți sănătoase este cel al psihologiei educației.
Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi se determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii, în contexte educaţionale de predare-învăţare-dezvoltare variate, ca reacție la cerințele unei lumi aflată într-un proces de schimbare extrem de rapid și de complex. Învățământul formal concentrat până acum în stadiile de viață timpurii nu mai poate asigura funcționarea adaptată a individului pe tot parcursul întregii sale vieți. Psihologul educațional prin competențele sale poate crea cadrul optim de dezvoltare pentru fiecare persoană, în raport cu nevoile acesteia, contextele familiale, cerințele societății și mediului profesional de apartenență.
Putem vorbi astăzi și la noi în țară despre servicii variate oferite cu profesionalism de către psihologii educaționali. Standardele ocupaționale în domeniu sunt similare celor din celelalte țări europene.
Printre domenii importante de activitate ale psihologului educațional amintim:
- Psihologia educației timpurii
- Psihologia educației în cadrul sistemului familial
- Psihologia educației în grădiniță, școală și unități de învățământ superior
- Psihologia educației adultului
- Psihologia educației în gerontologie
Ofertele psihologilor educaționali te pot ajuta:
- să-ți îmbogățești cunoștințele despre specificul procesului educativ la toate vârstele
- să-ți cunoști resursele personale dar și vulnerabilitățile pe care să le transformi apoi în noi potențialități
- să dobândești noi comportamente care să te ajute să-ți faci viața mai frumoasă acasă, la serviciu, oriunde în societate.