V-ați întrebat vreodată de ce unii copii par să aibă o încredere în sine de neclintit, în timp ce alții se simt nesiguri și temători? Există mai mulți factori care pot crește ori submina încrederea în sine a copiilor. La vârsta școlarității mici, adică între 6 şi 11/12 ani, aceasta se conturează printr-o serie de aspecte specifice, interconectate, care reflectă dezvoltarea socio-emoțională și cognitivă a copiilor. Desigur, fiecare copil este unic, iar clădirea încrederii în sine poate varia de la un copil la altul, dar există şi elemente comune, care țin de particularitățile de dezvoltare din cadrul acestei etape de viață.
Dar ce este încrederea în sine?
Atunci când copilul crede în potențialul şi abilitățile sale, în capacitatea lui de a învăța, de a se exprima și de a interacționa cu semenii în mod eficient, simțindu-se în stare să facă față provocărilor, să rezolve probleme specifice vârstei lui și să-și atingă obiectivele, putem vorbi despre încredere în sine. Ea deschide porți către succes și relații armonioase, în timp ce lipsa acesteia poate genera anxietate, depresie și dificultăți în atingerea propriilor aspirații și împliniri, izolare socială şi chiar vulnerabilitate la bullying.
În perioada școlarității mici, încrederea în sine se construiește pe baza experiențelor reușite, a interacțiunilor sociale benefice, a explorării intereselor personale, a sprijinului, încurajării şi aprecierii descriptive, lauda în context fiind preferabilă unui simplu compliment din partea adulților semnificativi din viața copilului – părinți, învățător / profesori. Feedback-ul pozitiv dat după desfășurarea fiecărui tip de activitate desfășurată de copil contribuie substanțial la conturarea imaginii de sine și la creșterea încrederii în forțele proprii.
Rolul părinților în dezvoltarea încrederii în sine a copiilor
Părinții au un rol esențial în dezvoltarea încrederii în sine a copiilor prin crearea unui mediu sigur și coerent de creștere şi educare, susținere emoțională, stimularea autonomiei și responsabilității, favorizarea descoperirii aptitudinilor și dezvoltării abilităților școlare şi extracurriculare, precum și prin promovarea unei atitudini pozitive față de sine, constructive în fața eșecului. Pe de altă parte, erorile pot include: supra-protecția ori, dimpotrivă, neglijarea sau negarea validității emoțiilor copilului, criticile şi comparațiile, așteptările nerealiste sau excesive.
Fiecare părinte poate greși uneori, dar conștientizarea impactului propriului comportament asupra dezvoltării încrederii în sine a copiilor, informarea din surse autorizate și implementarea în mod adecvat a cunoștințelor dobândite, precum şi stabilirea unui real parteneriat cu şcoala, constituie abordări salutare.
Să ne aducem aminte, de asemenea, că un copil învață cel mai mult din ceea ce trăiește în raport cu părinții săi, aceștia reprezentând reale modele de încredere în sine, pentru el!
Amelia Cătălina Tudor, Psiholog, Masterand în domeniul Psihologiei Educaționale, Consilierii Școlare și Vocaționale
Photo: Pixabay.com
