0747 042 439

Rafinat de mic

Rafinat de mic

900,00 lei

Club de psihologie aplicată pentru copiii din clasele primare

Aflu cine sunt!

Cunosc valoarea mea!

Fac lucruri importante pentru mine!

Comunic excelent și mă adaptez inteligent!

Un program de optimizare personală special conceput pentru copii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani care permite achiziționarea ingredientelor psihologice de bază pentru o dezvoltare armonioasă!

Obiective:

  • Dobândirea și exersarea capacităților de cunoaștere de sine și a celorlalți;
  • Formarea deprinderii de a fi în contact cu propriile emoții, nevoi și de a acționa în vederea satisfacerii acestora;
  • Învățarea și exersarea capacităților de comunicare, interacțiune și adaptare eficientă;
  • Dezvoltarea creativității și a empatiei.

Metode și tehnici interactive: jocul, povestea, drama, muzica, dansul, desenul, pictura, modelajul, colajul

Provocări experiențiale de tipul:

Sunt curios să aflu cine ești! – un exercițiu în care, în diade, copiii își pun cât mai multe întrebări cu intenția de a se cunoaște mai bine și își iau notițe cu ajutorul desenelor, completând în felul acesta o hartă personală a celui cu care stau de vorbă. În final, fiecare copil prezintă grupului persoana cu care a stat de vorbă. Sunt încurajate întrebările clarificatoare sau cele care cer informații suplimentare despre persoana descrisă.

Construim împreună! – desen, modelaj, cuburi – copiilor li se dă ca sarcină sa realizeze o construcție a grupului pe o foaie de flipchart cu ajutorul mijloacelor puse la îndemână: creioane colorate, plastilina, cuburi din lemn. Comunicarea, negocierea, împărțirea sarcinilor sunt elemente care dinamizează interacțiunile la nivelul grupului și permit cunoașterea de sine.

Fiecare experiență avută ca urmare a provocărilor experiențiale oferite este împărtășită, discutată și analizată cu ajutorul conducătorului de grup și al coparticipanților pentru atingerea obiectivelor programului.

Atelierul este compus din 10 sesiuni a câte 1 oră și 30 de minute.

Sesiunile se desfășoară marți, interval orar: 17.00 – 18.30

Categorie:
Detalii program

Grupa de vârsta: 7-11 ani
Ziua Data Ora începere Ora finalizare
miercuri 04 octombrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 11 octombrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 18 octombrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 25 octombrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 08 noiembrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 15 noiembrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 22 noiembrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 29 noiembrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 06 decembrie, 2023 17:00 18:30
miercuri 13 decembrie, 2023 17:00 18:30
Coordonator program: Conf. univ. dr. Elena Anghel Stănilă
Total ore: 15 ore
Locație: Bulevardul Unirii 76, București