“Apoi este o vorbă: dacă-i copil să se joace, dacă-i cal să tragă, dacă-i popă să cetească!” Așa spune Ion Creangă amintind această activitate specifică copilăriei – JOCUL. Valențele educative ale jocului sunt evidente de multă vreme chiar și pentru ne-specialiști.

Rolul jocului în dezvoltarea emoțională

Jocul este deosebit de important pentru evoluția psihologică a copilului. Are rol în dezvoltarea gândirii copilului, în formarea și dezvoltarea abilităților intelectuale, dar și a celor de relaționare și socializare.

Prin joc copilul “descarcă” tensiuni acumulate în relatie cu alte persoane, asigurându-și un bun reglaj emotional. De asemenea, învață să rezolve conflicte sau dobândește comportamente productive.

În joc copilul se descoperă pe sine, cine este, ce îi place, ce poate face în relație cu ceilalți, își dezvoltă încrederea în sine.

Jocul îi ajută pe copii să își înfrunte fricile: ”lupta cu balaurul”, “ eu sunt Spiderman”, dar și să își recunoască și să își gestioneze emoțiile: furia, dezamăgirea, invidia.

Atunci când se joacă copilul învață “să accepte”, “să refuze”, dar și să respecte reguli, învață ce înseamnă “Fair play”.

Jocul este însoțit de bucurie, entuziasm ceea ce îi motivează pe copii în învățare și le conferă energia necesară  procesului învățării, atunci când vorbim despre jocul didactic.

Tipuri de jocuri

Copilul se poate juca liber, dându-și frâu liber imaginației și creativității. Jocul se poate desfășura și sub îndrumarea profesorilor, la clasă – jocuri didactice – sau a psihologilor, în ateliere de dezvoltare personală.

Copilul se poate juca singur cu jucării sau cu produsele propriilor activități. Se poate juca cu ceilalți copii în cadrul grupului de dezvoltare personală descoperindu-și propriul univers interior sau lărgindu-și cunoașterea descoperindu-i mai profund pe ceilalți.

Jocul este o activitate esențială în viața fiecărui copil, care îl ajută să evolueze, să se dezvolte armonios cu abilități de adaptare și integrare.

Vă așteptăm cu dorință de joacă la programele Life Up destinate dezvoltării frumoase a copiilor!

Prof. inv. primar, psiholog Md Patricia Dima, specialist în psihologia educației

Photo: Pixabay.com