Eforturile părinților și presiunea de a construi „copilul perfect”

Aducem copii pe lume și ne străduim să ne luăm cât se poate de în serios rolul de părinte. Facem tot ceea ce ne stă în putință să-i îngrijim, să-i hrănim bine și să-i creștem frumos din punct de vedere cognitiv, emoțional, sociorelațional și spiritual. Ne organizăm bine agenda pentru a echilibra partea profesională cu cea familială și cea personală și comunitară căci ne spun specialiștii că e necesar să avem o bună calitate a vieții pentru a fi modele bune de urmat pentru copiii noștri.

Căutăm grădinițe bune dar și școli care să ne ajute să-i creștem frumos, uneori cu niște eforturi financiare incomensurabile. Dacă nu cotizăm către grădinițe și școli private angajăm doamne profesor pentru învățământ preșcolar și ulterior școlar pentru a face activități cu copiii noștri acasă, după grădiniță și școală pentru a suplini activitatea din instituțiile de învățământ.

Examenul de capacitate: cum transformă copilăria într-un maraton de meditații

Facem asta pentru că ne așteaptă admiterea în clasa a V-a sau în clasa a IX și ne dorim din tot sufletul ca ai noștri copii să strălucească într-o grupă de congeneri stimulativă pentru muncă în exces și rezultate fabuloase la matematică și română, de parcă numai studiul acestor două discipline pecetluiește dezvoltarea armonioasă a copiilor. Și chiar dacă nu ar fi așa, nici timpul, nici bugetul nu permit investiții pe termen lung în multiple alte domenii de interes pentru copii pe care aceștia le-ar putea descoperii în școală. Poate mai facem ceva concesii pentru o limbă străină, un sport sau un curs de actorie, de arte sau de muzică, dacă ne dă Dumnezeu copii cu personalitate care insistă să facă și ceea ce le place. Dar și în astfel de situații, perspectiva examenului de capacitate câștigă treptat, treptat timp pentru pregătire temeinică pentru bune rezultate.

Meditațiile la matematică și română încep să acapareze tot programul săptămânii cu ore suplimentare de lucru, cam 4 pe săptămână pentru o disciplină sub supravegherea profesorului, căci e mare nevoie de lucru suplimentar pentru a obține o notă mare la examenul de capacitate. La toate acestea se adaugă și timpul dedicat temelor pentru meditații căci examenul de capacitate necesită pregătire asiduă pentru a rezolva exerciții și probleme pe care adulții intelectuali, cu facultăți terminate apropiate domeniului matematic sau limbii române nu știu întotdeauna să le rezolve corect chiar după ce lecturează cu mare atenție partea teoretică și exemplele din manuale. Și toate acestea se repetă în timpul școlii și în vacanțe începând cu clasa a V-a până la finalul clasei a VIII-a.

Consecințele psihologice și iluzia performanței: ce pierdem pe drum

Ne așteptăm, ca într-un astfel de context, să avem copii adaptați supuși, care înțeleg situația și își doresc să lupte de pe la 10 au 11 ani pentru un rezultat bun la examenul de capacitate. Catalogăm copiii ca fiind buni și interesați de școală dacă sunt  capabili să renunțe la joacă și activități recreative, la domenii de interes care le sunt dragi sau pentru care au adevărate aptitudinii și luptă alături de noi pentru îndeplinirea unor obiective care nu au nicio legătură cu dorințele, visele, dezvoltarea lor armonioasă sau pregătirea pentru viață.

Sistemul de învățământ, cu cerințele sale absurde, ne conduce viața, nouă, adulților, îndepărtându-ne de copiii noștri, pe care-i ajutăm să învețe să trăiască nevrotic, să fie deconectați de ceea ce simt și își doresc să dezvolte sau să aprofundeze în acord cu interesele și aptitudinile lor. Îi „ajutăm” uneori să se îmbolnăvească, să devină anxioși sau depresivi, să aibă o stimă scăzută și o lipsă de încredere în sine, dacă nu fac față programului impus de noi. Și pentru ce?

Ce oferă o notă mare la examenul de capacitate? Care sunt competențele atât de valoroase pe care copiii trebuie să le dovedească în urma a două examene, în două zile, în câteva ore? Cât de semnificative sunt competențele testate pentru o ierarhizare a elevilor și o repartizare computerizată la un liceu care corespunde sau nu personalității sale și nevoilor sale de dezvoltare din care poate pleca numai cu aviz medical, căci așa e legea și locurile sunt puține și destinele copiilor și familiilor lor trebuie creionate 100% de examenul de capacitate.

După ani de sacrificii și renunțare, după ani în care studiul celorlalte discipline decât româna și matematica nu a fost o prioritate, ne așteptăm să avem copii armonios dezvoltați, cu caractere puternice, cu o cultură generală solidă? Oare, mai putem avea pretenția de la acești copii să își păstreze interesul, creativitatea și dorința de a descoperi lumea, de a se minuna de frumusețile vieții în ansamblul ei și de a-și dori să devină adulți responsabili care să aibă obiective personale, familiale, profesionale, comunitare  pentru care să fie capabili să lupte să le împlinească și să obțină astfel o bună satisfacție cu viața?

Liceul și bacalaureatul: repetarea aceluiași model

Anii de liceu, din păcate, și la cele mai bune licee din capitală, clasificate așa după preferința/ opțiunea copiilor cu notele cele mai mari obținute la același examen de capacitate, repetă istoria anilor de gimnaziu. Șirul meditațiilor începe să acapareze multe ore pe săptămână din programul extrașcolar al elevului încă din clasa a IX -a.

În virtutea experienței anilor de gimnaziu, copiii cer pregătire suplimentară pentru că nu înțeleg de la clasă sau nu fac față cerințelor profesorilor la materiile de bază: matematică, informatică, biologie, chimie, fizică, română, limbi străine etc. De multe ori reclamă lipsa de interes și pregătire a profesorului sau rigiditatea gândirii și metodelor de predare a profesorilor trecuți de o anumită vârstă, lipsa bazei materiale, a laboratoarelor în funcțiune în liceele de stat.

Vulnerabilitățile sistemului se pare că oferă același traseu elevilor și în anii de liceu. Pregătirea pentru bacalaureat și facultate începe din primii ani de liceu cu meditații și teme suplimentare dincolo de cerințele școlare uzuale. Alți patru ani de sacrificiu! Noi părinții, poate ne-am dori să fie patru ani de muncă cu pasiune, de interacțiuni frumoase și descoperiri senzaționale, de dezvoltare personală cognitivă, emoțională și sociorelațională.

Alternativa privată, cu speranță de mai bine, rămâne deschisă doar unora dintre adolescenți. Măcar aici se fac orele, există o bază materială mai bună și laboratoare în funcțiune, astfel încât învățarea experiențială și digitalizată, atât de preferată de copii și adolescenți, se realizează! Nu este însă o variantă accesibilă tuturor.

Apel către părinți: reconectare, cunoaștere, ghidare sănătoasă

Așadar, examenul de capacitate nu este un propulsor ci mai de grabă o stavilă în dezvoltarea frumoasă a copiilor și formarea de caractere puternice, creative, cu știință de carte și determinare pentru a lupta pentru o viață mai bună!

Prin urmare, dragi părinți, încercați să fiți alături de copiii dumneavoastră, să-i cunoașteți și să le ghidați dezvoltarea în raport cu propriile capacități și interese dar și în acord cu valorile, credințele și principiile dumneavoastră familiale. Consultați la nevoie un specialist în psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională și ajutați-vă copilul să crească sănătos și frumos!

 Conf. univ. dr. psiholog Elena Anghel Stănilă

Photo: Pexels.com