În ultima vreme, în contextul războiului din Ucraina, interesul pentru școală a scăzut simțitor. După perioada incertă și plină de restricții, s-a făcut un salt direct către starea de panică, violență sau dezastre. Copiii noștri au aflat despre toate acestea într-un timp scurt și se simt copleșiți.
Provocări vechi și noi pentru copii, părinți și cadre didactice
Întâi au fost orele online, virusul și pandemia care le-a dezechilibrat viețile din multe puncte de vedere timp de doi ani. Nici nu s-a terminat pandemia, iar acum se întreabă dacă va rezista clădirea școlii unui atac sau dacă tații lor vor pleca la luptă. De cealaltă parte, părinții și profesorii își pun speranța în colectivitatea școlară și în redirecționarea atenției copiilor către studiu și disciplină.
Cei mici au empatizat în mare măsură cu copiii refugiați din Ucraina, care supraviețuiesc departe de casele lor. Înțeleg că au fost smulși de lângă familiile lor. Discută despre asta între ei la școală, în pauze sau chiar la orele de curs. Asocierile cu războiul se fac de la cel mai neînsemnat cuvânt.
În noul context, profesorilor le revine sarcina dificilă de a continua să le capteze atenția, interesul pentru învățare. Ei trebuie să le clădească încrederea în viață, creionând un viitor apropiat mai luminos. Acești oameni, profesorii, scotocesc în interiorul lor după multă răbdare, iubire, empatie și înțelegere. Își aleg cu mare grijă cuvintele sau gesturile pentru a nu amplifica starea latentă de stres, anxietate și nesiguranță. Îi văd pe elevi dezorientați și se simt la rândul lor neputincioși în fața unei posibile tragedii. Anxietățile legate de viitorul apropiat al României îi năpădesc deseori și pe ei.
Recomandări pentru cadre didactice în sprijinul elevilor
Este important ca cei ce vin în fața elevilor să aibă prestabilit, la nivelul unității școlare, un set de bune practici. Acestea trebuie să asigure transmiterea informațiilor corecte și coerente legate de situația actuală. În plus, să alinieze limbajul la nivelul de vârstă și înțelegere al elevilor. De asemenea, să le ofere acestora timp și spațiu pentru a-și procesa, înțelege și accepta emoțiile și îngrijorarea. Astfel vor putea ulterior, treptat și cu blândețe, să-și susțină cu succes lecțiile.
Elevii au nevoie de ancore și este de dorit să găsească în cadrele didactice oameni autentici pe care se pot sprijini, construind împreună o lume mai bună.
Situația de reîntoarcere la viața de acum doi ani (odată cu ieșirea din starea de alertă) este extrem de de anxiogenă și ea. Este ca și când am șterge cu buretele mutările și eforturile adaptative ale copiilor și părinților – munca de acasă, școala de acasă. Mai mult, prezentul cere din nou schimbări și, implicit, adaptări rapide. Acum totul se desfășoară în afara spațiului casei și asta poate activa sentimente de abandon la copii. Efectul poate fi nefast asupra capacității de concentrare a atenției și a motivației pentru școală. Părinți și copii îți reconfigurează viața, dar cerințele școlare sunt la fel de stufoase și de multe ori fără aplicabilitate practică. Activarea mecanismelor de reziliență și descoperirea unei noi logistici a vieții necesită efort și timp.
Așadar, recomandăm cadrelor didactice să fie îngăduitoare și să susțină tot acest proces de schimbare fără a penaliza aspru, fără a avea cerințe exagerate. Astfel vor permite copiilor să-și păstreze integritatea psihică și să gestioneze pas cu pas noile provocări apărute după o perioada pandemică.
Autori: Conf. univ. dr. Elena Anghel Stănilă, Psiholog Md Cornelia Surlariu- Pasăre
Photo: Pixabay.com
