Perioada de tranziție de la stadiul de bebeluș la cel de copil, în tre 2 și 3 ani este plină de experiențe, micul explorator având șansa unor acumulări spectaculoase în planul dezvoltării sale.

Perioada de la 2 la 3 ani este o perioadă de tranziţie de la stadiul de bebeluş – la cel de copil. Plin de energie, cel mic se lasă fascinat de fiecare descoperire pe care o face, comunică foarte bine emoţiile sale şi este plin de tandreţe şi veselie, uimindu-şi părinţii prin progresele zilnice pe care le realizează pe linia dezvoltării. Dar, în aceste condiţii de intensitate maximă exploratorie, părinţii trebuie să pună limite copilului, pentru siguranţa sa. Fazele de opoziţie şi de afirmare a sinelui, ca şi frecventele crize de furie ale celui mic, nu întârzie să apară.

A evita să spui un „NU!!!” categoric copilului şi a-i da de înţeles că are un cuvânt de spus, lăsându-i timp să reflecteze la propunerile făcute de adult, sunt comportamente ale părinţilor care îi fac pe copii să fie cooperanţi.

Părinţii pot fi afectaţi de crizele de furie ale copilului, mai ales când se află în public. A-i ignora comportamentul în astfel de situaţii pare a fi cea mai bună soluţie. La un moment dat, copilul se va linişti.

Doar progresiv, copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 3 ani învaţă să respecte limitele şi interdicţiile. Un părinte trebuie să fie conştient de acest aspect al dezvoltării, să aibă răbdare şi să fie perseverent în ceea ce priveşte menţinerea acestor constrângeri. Manifestarea constantă a unor tipuri de comportament la părinţi creează repere clare şi securizante de interacţiune la copii. Tendinţa de a încălca regulile puse de părinţi este mai mare la copiii care nu beneficiază prea mult de prezenţa părinţilor, aceştia fiind mult prea ocupaţi cu rolul de adult. Pentru a-şi cere dreptul la atenţie din partea lor, copiii, începând chiar din jurul vârstei de 2 ani, pot manifesta comportamente nedorite, tocmai pentru a perturba activităţile adulţilor care nu au legătură cu ei.

Conf. univ. dr. Elena Anghel Stănilă
www.lifeup.ro

www.editura-foryou.ro – Elena Anghel, „Psihologia Educației pe tot parcursul vieții  – Pentru specialiști și adulți interesați de propria lor dezvoltare –”